Istoria Make-up-ului
Studiile arată că, încă din perioada preistorică oamenii se machiau și se tatuau pe corp, acestea având anumite semnificații în ritualuri. Cu timpul machiajul a devenit o metodă de înfrumusețare, având caracter estetic.
Primele produse de machiaj au fost descoperite încă din antichitate în Egiptul Antic. Aici avem ca simbol al frumuseții pe regina Cleopatra.
În anul 4000 i.e.n., femeile cu un statut mai înalt în societate foloseau creme din seu de oaie, uleiuri hidratante parfumate, aveau produse de machiaj pe bază de mercur, carmin uleiuri speciale. Kohl-ul dizolvat era folosit pe post de mascara. Acesta irita continuu ochii.
În China, India și Nepal, în anul 1500 i.e.n., se folosea făina albă de orez pentru albirea tenului. Femeile obișnuiau să poarte un semn roșu în mijlocul frunții. Acesta avea semnificație de participare la viața spirituală și religioasă.
În Japonia, femeile aveau tenul alb, ca simbol al nobleței, sprâncenele erau epilate și apoi desenate cu negru, unghiile și buzele roșii.
În Grecia , în anul 1000 i.e.n., se foloseau pentru pentru fabricarea produselor de machiaj creta albă și făina de plumb. Foloseau pentru fixarea genelor funingine și albuș de ou, iar pentru epilare foloseau produse pe bază de arsenic care era foarte dăunător pielii. Pentru buze foloseau o vopsea obținută din Henna roșie iar pentru ochi foloseau cărbune.
La mijlocul secolului I, în Roma femeile încep să folosească la scară largă produsele cosmetice: Khol pentru ochi, creta pentru albirea tenului, roșu pentru obraji. Pentru albirea dinților foloseau spuma de mare.
În Europa, în secolele XV-XVI, cosmeticele sunt folosite la scară largă,cu excepția clasei inferioare a societății. Rujul roșu era simbolul bunăstării și bogăției.
În Franța, secolul XIX, se în locuiesc elementele chimice din compoziția produselor de make up cu ingrediente naturale, unde și pudra de față care avea în compoziție oxidul de zinc.
